În albumul „Ustuqus-al-Uss”, am mers mai mult pe jazz-fusion şi instrumentaţie clasică. Totuşi, cred că „mixul” oriental încă predomină, de exemplu în „Ustuqus-al-Uss-al-Avvalin-val-Akharin”, pe care îl consider cel mai progresiv cântec compus de mine vreodată (Al doilea solo antrenant de chitară este interpretat de Pouyan). Unele piese sunt extrem de personale, cum ar fi „Naught been I thou”, care este o piesă de jazz, în afara ritmului, cu elemente dance neobişnuite. Aceste cântece reprezintă cele mai mari speranţe şi temeri ale mele, până la un punct în care mă fac să nu mai pot comunica prin cuvinte. Şi astfel devin sunete instrumentale…