De când am venit pe Pământ în 1981, involuntar am intrat în contact cu rasa umană. Cu excepţia câtorva întâlniri luminoase, restul mi s-a părut întunecat şi urât. „Human encounter” (Întâlnire cu oameni) este jurnalul meu despre aceste întâlniri. Acest album este împărţit în două categorii:

„Partea întunecată” reflectă experienţele negative. Am observat că oamenii au tendinţa de a da tuturor lucrurilor un nume pentru ca mai apoi să-l înţeleagă greşit. Aşa că nu îmi pasă ce vor să spună printr-un cuvânt ca „rău”, dar fără îndoială oamenii înşişi sunt sursa principală de teroare, durere şi distrugere pe Pământ.

„Partea luminoasă” reflectă plăcerile pe care le-am trăit pe această planetă. Consider că nicio plăcere lumească nu există fără implicarea omului, iar cântecele corespunzătoare acestei părţi sunt dedicate unor oameni. Desigur, la prima vedere, Pământul pare atrăgător, dar acestea sunt doar trăsături temporare. Singurul lucru nemuritor este ceea ce omul creează.

Acum că părăsesc această planetă, îmi vor lipsi doar câţiva oameni, cei pe care i-am numit în „partea luminoasă”… Fie ca ceilalţi să se descompună în abisul timpului.

CREDITS:

All Music Composed, Performed, Recorded & Mixed By: Salim Ghazi Saeedi
Guitars & Keyboards: Salim Ghazi Saeedi
(C) 2011 Salim Ghazi Saeedi

DEDICATION:


“Sadistic Teacher” is dedicated to MohammadReza S., my 4th grade teacher
“City Bombardment” is dedicated to 1980 Iran-Iraq war bombs
“You Many One Devils” is dedicated to rulers of past, present and future
“For Eugene, Distilling the Delicacy” is dedicated to Eugene de Blaas (1843-1931)
“For Ali, Who Does Live Many Births Mercifully”
“For Kurt, The King Without Crown” is dedicated to Kurt Cobain (1967-1994)
“For Thelonious, and His 88 Holy Names” is dedicated to Thelonious Monk (1917-1982)
“For Jeremy, Embodying the Mastermind” is dedicated to Jeremy Brett (1933-1995)

>