După lansarea albumului „Iconophobic”, s-a întâmplat ceva extraordinar. Criticii au început să-mi compare stilul cu cel al unor compozitori şi trupe pe care nu i-am ascultat niciodată. Aici aveţi patru exemple:
- „Ar fi mult mai firesc să auzi astfel de muzică venind de la un interpret francez decât de la unul iranian.” – Gary Hill, Music Street Journal
- „ Eu aş zice că…întreaga scenă a muzicii rock de cameră belgiană a reprezentat o influenţă în realizarea albumului Iconophobic.” –Peter van Haerenborgh, Progwereld
- „Salim s-a născut în Iran, în 1981, iar la vârsta de 29 de ani, muzica lui este mai aproape de şcoala de rock electronic progresiv franceză sau belgiană a anilor `70, care de altfel s-a menţinut foarte bine până în zilele noastre.” – Lee Henderson, ProgNaut
- „Dacă aş fi ascultat fără să cunosc autorul, probabil aş fi spus: Drăguţ noul album al lui Clint Mansell!” – Emanuele Brizzante, Good Times Bad Times Blog
Partea interesantă aici este că nu am cum să dovedesc, deşi nefiind necesar, că nu am ascultat niciodată rock progresiv belgian din anii `70 şi nici nu am fost fan al muzicii lui Clint Mansell.
Pentru mine, aceasta este doar o mărturie a firii multiculturale a inconştientului uman, din care eu am extras sunetele pentru „Iconophobic”.
Ascultaţi albumul „Iconophobic” în totalitate pe: http://www.salimworld.com/inter/ro/iconophobic-2010