Categories
press release

Oud şi chitară electrică: Folclor antic vs Tehnologie modernă

When There is More Beauty in the Contrary„O bijuterie instrumentală care ar face să danseze până şi scheletele în cimitir.” – Keith “MuzikMan” Hannaleck, MuzikReviews.com, Jan 2011 [legătură]

Teheran, Iran, 01.01.2011 – Neobişnuit, cum ar putea părea, un muzician clasic persan lucrează în colaborare cu un muzician rock. „When There is More Beauty in the Contrary” (Când există mai multă frumuseţe în contrariu) este single-ul lansat de Negar Bouban şi Salim Ghazi Saeedi, interpretat la oud şi chitară electrică.

După cum este sugerat încă din titlu, în acest cântec, trăsăturile estetice se găsesc în elemente contradictorii. „Combinând forţe tradiţional diferite într-o compoziţie coerentă” (Matthew Forss, ReviewYou.com, Jan 2011), chiar şi compozitorii înşişi au origini diferite în muzică: Negar Bouban, lector universitar în Acustică Muzicală şi expert în sisteme muzicale din zona Mesopotamiei versus Salim Ghazi Saeedi, muzician în genurile rock progresiv şi jazz-fusion.

Într-un fel, această piesă reprezintă o descriere a folclorului antic în opoziţie cu tehnologia modernă. Negar spune: „Dacă urmăriţi povestea oud-ului şi a chitarei electrice de-a lungul timpului, alături de trecutul lor istoric comun, veţi ajunge la o imagine cu o contradicţie frumoasă în ceea ce priveşte timpul şi cultura fiecăreia, totuşi ele aducând laolaltă trecutul şi prezentul, tradiţia şi modernismul.”

În „When There is More Beauty in the Contrary” se pot auzi sunete stridente de chitară  echilibrate de vraja orientală a sunetului produs de oud. Instrumentaţia rock şi cea clasică persană se regăsesc în armonie una cu cealaltă, încercând astfel să aducă la lumină frumuseţea ascunsă în spatele zidurilor minţii, pe care noi înşine le clădim…
Salim menţionează: „În acest cântec, abordarea fiecăruia a fost liberă, neexistând niciun cadru propriu-zis. În termeni de integritate muzicală între genuri, consider că acesta este singurul mod de a produce o muzică atât creativă, cât şi originală, în acelaşi timp.

Pentru a urmări clipul acestui single şi pentru mai multe informaţii, vizitaţi When There is More Beauty in the Contrary. Puteţi de asemenea vizita site-ul lui Negar Bouban la www.negarbouban.com

Oud şi chitară electrică: Folclor antic vs Tehnologie modernă